Mai mulți artiști internaționali au semnat o scrisoare prin care cer stoparea utilizării muzicii de către inteligența artificială. Scrisoare este adresată companiilor care au creat muzică folosind aplicații cu inteligență artificială.
În ultima perioadă tot mai multe melodii create cu ajutorul inteligenței artificiale au inundat piața muzicală și sunt disponibile pe aplicațiile de streaming. Acestea generează vizualizări și venituri care însă nu ajung în conturile artiștilor. Aceștia susțin că inteligența artificială se folosește de melodiile lor disponibile online, pentru a crea alte opere, iar utilizarea fără drept a melodiilor încalcă dreptul de proprietate intelectuală.
Campania, numită „Furtul nu este inovație”, („Stealing Isn’t Innovation”) îi are semnatari pe unii dintre muzicienii importanți din industrie, printre ei Cyndi Lauper, Bonnie Raitt, Jennifer Hudson, LeAnn Rimes, dar și trupele R.E.M. OneRepublic și MGMT. Printre muzicienii care au semnat se mai regăsesc celebrități și actori, Scarlett Johansson alăturându-se acestui demers.
Campania a fost lansată de Human Artistry Campaign, o coaliție formată în 2023 de Recording Industry Association of America și National Music Publishers’ Association.
Campania vine în contextul în care industria muzicală a început să negocieze acorduri de licențiere cu companii de inteligență artificială.
