You are currently viewing Marte a avut plaje cu nisip conform unui nou studiu

Marte a avut plaje cu nisip conform unui nou studiu

Marte ar fi avut cândva plaje, cu nisip fin, conform unui nou studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

O echipă internațională de oameni de știință, și cercetători de la Penn State, a folosit date de la roverul chinez Zhurong pentru a identifica straturi ascunse de roci sub suprafața planetei roșii, care ar sugereaza existența unui ocean antic în emisfera nordică a planetei. Această descoperire oferă cea mai clară dovadă de până acum că Marte a conținut cândva apă și un mediu mai favorabil vieții, potrivit lui Benjamin Cardenas, profesor asistent de geologie la Penn State și coautor al studiului.

sursă foto: space.com

Dovezi geologice ale unui ocean antic

Dovezi geologice ale unui ocean antic au fost descoperite de către Roverul Zhurong, care a aterizat pe Marte în 2021, în regiunea Utopia Planitia, și a trimis date despre geologia zonei, în căutarea semnelor de apă sau gheață antică. Spre deosebire de alte rovere, Zhurong este echipat cu un radar capabil să scaneze sub suprafața planetei, folosind atât unde de joasă, cât și de înaltă frecvență, pentru a detecta formațiuni de roci îngropate.

Prin analizarea depozitelor sedimentare subterane, oamenii de știință au reușit să reconstituie o imagine mai complete care dezvăluie trecutul planetei Marte. Datele radar au dezvăluit o structură stratificată asemănătoare plajelor de pe Pământ: formațiuni numite „depozite de țărm” (foreshore deposits), care au o înclinare specifică spre ocean, formându-se atunci când sedimentele sunt transportate de maree și valuri, adică o mare sau un ocean.

sursă foto: Wikipedia

Pe Marte au existat plaje la fel ca pe Pământ

Pe Marte au existat plaje la fel ca pe Pământ asta după ce cercetătorii au comparat datele de pe Marte cu imagini radar ale depozitelor de coastă de pe Pământ și au descoperit asemănări puternice. Unghiurile de înclinare observate pe Marte se încadrează perfect în intervalul celor întâlnite în depozitele sedimentare costiere terestre.

De asemenea, echipa a exclus alte posibile origini pentru aceste formațiuni, cum ar fi vechi râuri, acțiunea vântului sau activitatea vulcanică. Forma consistentă a straturilor înclinate, precum și grosimea sedimentelor, indică clar o origine de coastă.

Citește și…