Poate că ne aducem aminte cu toții de revistele de benzi desenate. Au avut mai multe forme până au ajuns la stadiul de revista colorată, plină de imagini și dialoguri pe care o știm în prezent. Primele benzi desenate au apărut ca scurte articole în ziare, sub formă de caricaturi și nu de cea mai bună calitate. Prin anul1827, scriitorul elvețian Rudolphe Topffer a creat prima revistă de benzi desenate din Statele Unite ale Americii. Revista se numește „Aventurile lui Obadiah Oldbuck”, iar desenele erau realizate ca un fel de schițe destul de amuzante, însă replicile erau lăsate la limita imaginației.

Abia în anul 1879 a fost lansată pe piață o revistă de benzi desenate care avea o copertă color și se numea „ The Yellow Kid”.

Industria a început să prindă contur și ușor ușor au fost create majoritatea personajelor pe care le știm, Superman, Antman, Batman, etc.


Este aproape evident că fiecare dintre noi ne putem imagina cum sună fiecare personaj, dar oare care dintre ele a fost primul care a primit o „voce”?
S-a întâmplat poate mai devreme decât ne imaginăm. Benzile desenate au fost ușor transformate în desene animate, la început doar cu niște sunete care subliniau diferte acțiuni ale personajului. În 1928 Walt Disney s-a gândit că ar fi interesant dacă fiecare personaj ar avea vocea lui. Astfel că a început să înregistreze voce pentru primul personaj. Primul desen animat în care s-a întâmplat acest lucru se numește „Steamboat Willie”. Walt Diseny i-a dat voce îndrăgitului personaj Mickey Mouse până în anul 1946. Celebrul șoricel devine ulterior un adevărat brand la nivel mondial.
În 1930 Warner Brothers împreună cu Leon Schlesinger au lansat desenele animate Looney Tunes. Vocile personajelor Bugs Bunny, Porky, Woody the woodpecker dar și a lui Tweety au fost create și interpretate de așa numitul „omul cu o mie de voci” pe numele lui adevărat Mel Blanc, o personalitate a radioului din acele vremuri, care devine cel mai influent om din industria de voice over.
Industria desenelor animate a avut o creștere imensă după ce au fost lansate desenele animate cu personaje care vorbeau. Până în anul 1960 cererea pentru actori de voci, desenatori și graficieni a crescut vertiginos, pentru a crea noi personaje. Din acel moment toată piața de voice over s-a schimbat radical.
Poți asculta mai jos istoria voice over-ului!

