Hey salutare, pireteni, continuăm să descoperim lucrurile interesante care ne-au făcut viețile poate mai ușoare, cel puțin pentru cei care iubesc muzica, adică și cei care o fac dar și cei care o ascultă. Însă până să ne bucurăm de digitalul de azi, să știți că muzica nu s-a auzit întotdeauna atât de bine.
Așa cum v-am mai spus, prima versiune a gramofonului a fost inventată oficial de Thomas Edison prin 1887, era mașinăria care putea reda sunetele, dar le putea și înregistra, însă capacitatea de stocare, să-i spunem așa nu era foarte mare, ca să înțelegeți, pe acel dispozitiv nu ar fi încăput nici măcar o melodie întreagă care să dureze între 3 și 4 minute.
Chiar dacă tehnologia a evoluat foarte repede în ultimii 20 de ani, în care Ipod-ul a dominat piața de Mp3, însă ea a trecut prin mai multe etape. Dar să revenim puțin în anii 1900, mai exact 1910, când a fost construit gramofonul, care mai este cunoscut și sub numele de fonograf sau player de înregistrare și de radare a sunetelor. Adică un dispozitiv format dintr-o placă turnată, ac, corn și disc (sau cilindru). Dacă vă întrebați cum funcționează, ei bine, nimic complicat, Discul are un canal în care acul se potrivește, dacă ați văzut vreodată o cutiuță muzicală, ei bine, e cam pe același principiu.
Chiar dacă pe acesta nu se puteau înregistra mai multe sunete sau mai multe melodii, tot a fost un pas spre această tehnologie. Emile Berliner a fost cel care s-a folosit de această tehnologie și a patentat un sistem de înregistrare a sunetelor pe discuri. Acestea au fost primele înregistrări care au fost produse în masă.
După ce a convins câțiva muzicieni să cânte ca să îi poată înregistra, tehnologia lui Berliner a fost primită cu entuziasm de oameni și a fost mai apreciată ca gramofonul inventat de Edison.
Discul lui Emile era într-adevăr revoluționar la acea perioadă, putea stoca 3 minute de conținut audio, iar specialiștii spun că el ar fi influențat toată viitoarea industrie pop a prezentului, în care piesele nu depășesc de multe ori 3 minute și 30 de secunde.
Nu a trecut mult timp și a fost inventată banda magnetică, iar odată cu aceste tehnologii au apărut și casetofoanele dar și magnetofoanele. Industria de înregistrare deja prindea contur, iar la asta nu se gândea nimeni.
În 1934 compania BASF producea prima bandă magnetică din plastic, care era mai bună decât cea din oțel. De-a lungul anilor după ce a fost studiată, banda magnetică a ajuns să fie una dintre cele mai bune suporturi de înregistrare din lume.
Abia în anul 1940 inginerii AEG WEBER și Von Braunmuhl perfecționează banda magnetică și introduc Banda cu fidelitate înaltă adică „HI FI”. Din acel an și până aproape de anii 1990 devine principala tehnologie în înregistrarea sunetelor, foarte multe studiouri o folosesc pentru a înregistra albume dar și pentru a le masteriza.
Ulterior își face apariția Compact Discul sau așa cum îl știm cu toții CD, era suportul magnetic care urma să revoluționeze industria muzicală dar și pe cea a filmelor. Cu timpul, suportul magnetic a fost dezvoltat, iar capacitatea acestuia creștea, și așa s-a născut DVD-ul, iar ulterior a apărut Blu-Ray disc. Știm și că după apariția cd-ului, foarte repede a apărut și Mp3-ul care există și acum și ne bucurăm de cantități imense de muzică, fie că le avem acasă pe hard-disk-ul prăfuit, fie le ascultăm pe platformele de streaming.
Chiar dacă avem tehnologie digitală acum, încă există și banda magnetică, iar unii producători muzicali încă mai folosesc la studiouri magnetoafe și benzi magnetice clasice.
Tehnologia evoluează, iar acum dacă stăm bine să ne gândim, cu un telefon performant putem crea mai multe decât ne imaginam că am fi putut crea în urmă cu aproape 100 de ani.
Cam atât pentru astăzi, nu uitați să vă abonați la canal, acesta desigur, iar aprecierile le las în voia fiecăruia.