Muzica pe care o colecționăm poate să fie pe mai multe suporturi, de la vechile casete care apropo, au început să fie valoroase, până la cd-uri, DVD, sau chiar pe Blue-Ray asta dacă este vorba și de un concert. Foarte mulți colecționari preferă muzica pe vinyl pentru calitatea superioară a sunetului, însă știm că discurile de vinyl sunt grele iar la un moment dat poate că acest lucru ar deveni o problemă.

Photo: Nathan Zucker, courtesy of Tiny Vinyl/ICLS
O companie producătoare de vinyl-uri din SUA a scos pe piață mini discuri de vinyl, iar acest trend a prins foarte bine.
Recent a fost lansat mini discul de vinyl cu muzica Rihannei. Compania care produce discurile de colecție se numește Tiny Vinyl, iar în acest an vor să aducă acest trend și în Europa.
Mini discurile au o dimensiune de 4 inci, sunt concepute strict pentru a fi colecționate, iar fiecare față ar conține până la 4 minute de muzică. Discurile nu sunt concepute pentru a concura cu alte formate muzicale. Fiecare vinyl creat de Tiny Vinyl este numerotat individual și face parte dintr-o ediție limitată.
Printre artiștii ale căror piese au apărut pe Tiny Vinyl se numără: Chappell Roan, Rihanna, Ariana Grande, Gracie Abrams, Tate McRae, Olivia Rodrigo, Doechii, Doja Cat, Noah Kahan, KATSEYE, Lola Young, Frank Sinatra, Lainey Wilson, Kacey Musgraves, Bruno Mars, Britney Spears, The Rolling Stones, Black Sabbath și Mötley Crüe.
în 2025 s-au vândut 47,9 milioane de discuri de vinil în SUA, în creștere cu 8,6% față de anul precedent. A fost al 19-lea an consecutiv de creștere a vânzărilor de vinil în Statele Unite.
