Prima voce de radio

Industria de voice-over a fost descoperită serios prin anii 1930 însă pe la începutul anilor 1900 s-a transmis poate primul semnal radio, e drept la o calitate foarte slabă.

S-a întâmplat prin anul 1906 în Ajunul Crăciunului. Atunci un bărbat s-a gândit că ar fi frumos ca toată lumea să asculte colinde.

Dintr-un studio improvizat în Boston, Reginald Fessenden a început să cânte colinde, însă pentru un public aflat poate la mii de mile distanță, iar cum Boston este oraș port, ați ghicit, pentru navele din larg.

El a folosit un transmițător cu alternator, adică un dispozitiv capabil să trimită semnale audio de calitate – deși la vremea aceea foarte slabe.

Nu a pus doar colinde, a vrut neapărat să spună și câteva vorbe din Biblie.

Se crede că acestea ar fi ajuns până în Virginia și chiar până în Indiile de Vest.

E drept că unii dintre noi chiar ne dorim să auzim aceste înregistrări, însă ele nu există. Dar ce știm sigur, este că tehnologia de la aceea vreme a funcționat, iar transmițătorul pe care Fesseden l-a creat avea o rază de 11 mile. Nu a fost chiar simplu. A fost nevoit să se folosească și de alternatorul Alexanderson care este un fel de motor inventat de Ernst Alexanderson în 1904 pentru generarea de curent alternativ de înaltă frecvență pentru a putea fi utilizat ca transmițător radio. A fost unul dintre primele dispozitive capabile să genereze unde radio continue necesare pentru transmiterea semnalelor radio. A fost folosit din 1910 în câteva stații de radiotelegrafie cu undă lungă pentru a transmite mesajele transoceanice prin cod Morse către stații similare din întreaga lume.

Chiar dacă a fost înlocuit la începutul anilor 1920 de o tehnologie ceva mai performantă, alternatorul Alexanderson a continuat să fie folosit până în al Doilea Război Mondial.

Alternator Alexanderson

Datorită mesajului transmis cu ajutorul undelor radio, mulți oameni îl consideră pe Reginald Fessenden prima voce a radioului.

Dar chiar dacă ar fi  prima voce a radioului ne întoarcem în timp prin anii 1860, an în care un bibliotecar din Paris a înregistrat o femeie în timp ce cânta „Au Clair de la Lune” pe un fonograf, poate cel mai vechi dispozitiv cunoscut pentru înregistrarea sunetului.

Chiar și Thomas Edison a realizat o înregistrare a piesei „Mary had a Little Lamb” în 1877.

Thomas Edison

În 1893 Henri Lioret, care era ceasornicar, a făcut furori cu o jucărie vorbitoare alimentată de un fonograf în piept. Păpușa mecanică a fost oferită cadou fiicelor țarului rus – deși era mult prea complexă și sensibilă pentru a fi folosită ca jucărie pentru copii.

La sfârșitul anului 1889, fonografele cu fisă au fost introduse în San Francisco, oferind oamenilor șansa de a asculta o melodie pentru un cost de doar 5 cenți.